Fertilizarea in vitro si fertilizarea in vivo. Diferente, tipuri si avantaje

Fertilizarea este procesul biologic prin care gametii masculini si feminini fuzioneaza pentru a forma un zigot, care ulterior se va dezvolta intr-un organism nou. Desi fertilizarea are loc in mod natural in interiorul corpului uman, tehnologia avansata de fertilizare a permis fertilizarea ovulelor si in afara acestuia, prin intermediul fertilizarilor in vitro.

Intelegerea diferentelor dintre fertilizarea in vitro si cea in vivo devine esentiala pentru parcurgerea in cunostinta de cauza a procesului de fertilizare.

Termenul latin „in vitro” este folosit ori de cate ori se discuta despre proceduri medicale, test si experimente pe care cercetatorii le efectueaza in afara unui organism viu. Mediul in care are loc studiul este unul controlat de fiecare data, o eprubeta sau un vas Petri.
Termenul latin „in vivo” se refera la testele, experimentele si procedurile pe care cercetatorii le efectueaza in sau pe un organism viu intreg, o persoana, un animal de laborator sau chiar o planta.
Ambele proceduri sunt utilizate pentru a putea dezvolta cunostintele despre boli, afectiuni si corpul uman. Intr-un studiu stiintific, cercetatorii pot testa o ipoteza folosind una sau ambele metode.

O testare in vitro are loc doar in laborator si implica studierea microorganismelor sau a celulelor umane ori animale in cultura. Se evalueaza mai usor si mai eficient diverse fenomene biologice in celule specifice, fara distractiile si potentialele variabile prezente in organismele intregi.
Testarea in vitro face parte din randul metodologiilor de cercetare directa, ceea ce inseamna ca se pot efectua analize mai detaliate, cu observarea efectelor biologice pe un numar mai mare de subiecti.
Vasele Petri si eprubetele ofera medii controlate pentru testarea in vitro, dar conditiile care apar in interiorul unui organism viu nu pot fi replicate.

Cele mai bune exemple de testare in vitro sunt testarea farmaceutica si tratamentele de fertilitate. Medicamentele noi trec adesea prin teste in vitro inainte de a intra in studii clinice. Cu ajutorul lor cercetatorii isi dau seama daca un medicament nou are sau nu efecte toxice sau cancerigene.

Tratamentele de fertilitate, in speta fertilizarea in vitro (FIV) este un exemplu concludent de testare in vitro. Fertilizarea are loc intr-un laborator, in loc sa aiba loc in interiorul organismului uman.
Testarea in vivo, recomandata in studiile clinice, este parte esentiala pentru cercetarea medicala. Studiile in vivo ofera informatii precise legate de efectele unei anumite substante sau la progresia bolii intr-un organism viu intreg.

Testele in vivo cele mai cunoscute sunt studiile pe animale si studiile clinice. In cazul studiilor pe animale se incearca descoperirea mecanismelor care stau la baza diferitelor procese de boala, cu evaluarea sigurantei tratamentelor medicale emergente. Testarea unor subiecti similari genetic intr-un mediu de laborator permite un control total pe care nu ai cum sa il obtii in studiile clinice.
Studierea efectelor medicamentelor asupra oamenilor este posibila datorita studiilor clinice. Cercetatorii compara efectele medicamentelor noi cu cele ale unui „medicament” placebo.

Studiile si testele in vivo si in vitro nu se exclud reciproc, ele sunt complementare, oferind perspective unice asupra fenomenelor biologice complexe. Testele in vivo ofera o vedere de ansamblu asupra proceselor biologice in cadrul unui organism intact, in timp ce studiile si testele in vitro ofera medii controlate pentru intelege mai bine mecanisme moleculare sau celulare specifice.
Toate informatiile rezultate in urma studiilor si testelor in vitro vor ghida proiectarea si interpretarea studiilor in vivo. La randul lor, informatiile rezultate din studii in vivo valideaza si contextualizeaza observatiile din testele si studiile in vitro.

Fertilizarea in vitro, standardul de aur pentru tratarea problemelor de fertilitate

Metodele „in vitro” permit cercetatorilor si medicilor sa studieze celule, tesuturi, procese biologice in „izolare”, fara a implica intregul organism viu. Cand ne referim la fertilizarea in vitro (FIV) avem in vedere o tehnica de reproducere asistata, controlata, prin care ovocitele sunt fertilizate cu spermatozoizi in conditii de laborator, embrionul rezultat fiind ulterior trasferat in uter pentru dezvoltare.

De regula, fertilizarea in vitro se foloseste cand alte metode esueaza, fiind o solutie eficienta, moderna pentru tratarea infertilitatii feminine. Inainte de fertilizarea propriu-zisa femeile care urmeaza sa treaca printr-o astfel de procedura primesc medicamente pentru pentru reglarea ovulatiei si stimularea ovarelor in asa fel incat sa produca mai multe ovule.

Ovulele ajunse la maturitate sunt prelevate din ovare si sunt fertilizate cu materialul genetic al barbatului in conditii de laborator supravegheate cu strictete.

In literatura de specialitate se discuta despre mai multe tipuri si metode, proceduri de fertilizare in vitro:

Injectia intracitoplasmatica de spermatozoizi (ICSI)-o varianta a tratamentului de fertilizare in vitro ce presupune injectarea directa a unui spermatozoid in ovulul mator pentru a determina inceperea procesului de fertilizare. Este o metoda recomandata de multe ori cand barbatul sufera de infertilitate.

Fertilizare in vitro pe ciclu natural-procesul de fertilizare in vitro ramane la fel, doar ca nu exista stimulare ovariana inainte si nici nu se folosesc medicamente pentru fertilitate. Femeile care au dezvoltat o sensibilitate la tratamente hormonale pot apela la aceasta metoda de fertilizare in vitro.

Mini FIV sau FIV cu stimulare minima-se administreaza doze reduse de medicamente pentru fertilitate in timpul stimularii ovariene. Efectele secundare sunt mai putine decat la fertilizarea in vitro obisnuita, numarul de ovule e redus si el.

Transfer de embrioni congelati-embrionii congelati pastrati de la un alt ciclu de fertilizare in vitro sau de la donatori sunt folositi dupa decongelare si sunt trasferati in uter. In acest mod femeile au mai multe sanse sa ramana gravide fara sa repete toti pasii asociati fertilizarii in vitro.

FIV cu spermatozoizi, ovule de la donator-daca femeia sau barbatul au probleme de fertilitate se apeleaza la ovule sau la spermatozoizi de la donatori pentru a putea demara procedura de fertilizare in vitro intr-o clinica fertilizare cu experienta.

Transfer intrafalopian de zigot-spre deosebire de fertilizare in vitro „clasica”, aceasta metoda presupune fertilizarea in laborator si transferarea zigotului in trompele uterine ale femeii. Zigotul va continua sa se dezvolte intr-un blastocist inainte de a ajunge in uter si a avea lor implantarea.

Alte proceduri implicate in fertilizarea in vitro:

Maturizare in vitro-ovule imature sunt colectate si maturate in laborator timp de 24-48 de ore, procedura utila in cazul pacientelor cu sindromul ovarelor polichistice, cu scopul reducerii hiperstimularii ovariene si riscurilor asociate.

Testarea genetica preimplantationala-embrionii trec printr-un proces de screening pentru depistarea anomaliilor genetice, cromozomiale.

Indiferent de tipul de fertilizare in vitro la care apelati, procedura in sine prezinta mai multe avantaje notabile pentru cuplurile care incearca sa aiba un copil. Toti embrionii rezultati in urma fertilizarii in vitro trec printr-un proces de screening inainte de a fi implantati in uter, embrionii cu probleme genetice, anomalii, sunt evitati.

De aici si un risc scazut de avort, sarcini pierdute, dar si sansa cuplurilor care se confrunta cu probleme de infertilitate de a avea urmasi chiar daca varsta este inaintata sau exista afectiuni precum sindromul ovarelor polichistice in istoricul medical.

Pe de alta parte, se pot folosi celule reproducatoare de la donatori sau embrioni conservati pe o perioada lunga de timp in clinica fertilizare in situatii in care ambii parteneri au probleme majore si nu pot oferi materialul genetic necesar fertilizarii in vitro.

In prezent, fertilizarea in vitro a devenit cea mai eficienta tehnica de reproducere umana asistata, cu o durata a unui ciclu FIV de 4-6 saptamani. Dupa ce are loc un transferul embrionar, femeia primeste tratament acasa pentru sustinerea implantarii embrionare.

Un test de sarcina se va realiza doar dupa aproximativ 14 zile de la embriotransfer-daca se obtine unul pozitiv, pacienta revine la clinica pentru confirmarea sarcinii prin ecografie transvaginala, prin teste de sange specifice.
Se accepta in lumea medicala doar patru protocoale de stimulare pentru o femeie, iar in cazul esecului se apeleaza la proceduri diferite din protocoalele FIV in vigoare.

Cand o procedura FIV nu s-a finalizat cu o sarcina putem apela la alt ciclu FIV, dar doar dupa 8-12 saptamani, odata cu reluarea bioritmului natural.
Succesul ciclului FIV depinde mult de varsta pacientei. Rata de succes variaza astfel in functie de varsta: 40-45% la femei de 25-30 de ani, 30-35% la femei de 30-35 de ani, sub 20% la femei de 38-40 de ani si sub 2% dupa 40/43 de ani.

Fertilizarea in vivo. Avantaje si proceduri

A nu se confunda fertilizarea in vitro cu fertilizarea in vivo. Fertilizarea in vivo sau naturala nu este altceva decat procesul biologic prin care un ovul este fecundat de catre un spermatozoid direct in interiorul corpului feminin. Odata ajunsi in vagin, in urma contactului sexual neprotejat, spermatozoizii se deplaseaza prin uter si ajung in trompele uterine, unde intalnesc ovocitul eliberat in timpul ovulatiei. Embrionul rezultat coboara in uter, unde se implanteaza si incepe sa se dezvolte.

Desi e un fenomen natural, fertilizarea in vivo poate fi asistata si ea. Sunt trei proceduri utilizate in acest scop:

Inseminarea intrauterina-spermatozoizii sunt amplasati direct in uter pentru a creste sansele de fertilizare a ovulului in trompele uterine.

Inseminare intracervicala-spermatozoizii sunt amplasati chiar la deschiderea cervicala sau aproape de cervix, procedura semanand mult cu inseminarea naturala.

Transferul intrafalopian de gameti-ovulele si spermatozoizii sunt colectati si amplasati in trompele uterine, permitandu-se astfel fertilizarea si miscarea embrionului in uter, exact ca in cazul conceptiei pe cale naturale.

In fertilizarea in vivo rata de supravietuire a embrionilor rezultati in urma fertilizarii pe cale naturala este mai mare, un singur ovul e suficient pentru a avea o sarcina si o implantare.

Ambele metode, fertilizarea in vitro si in vivo sunt complementare. Procesele in vivo, monitorizarea dezvoltarii foliculare, pregatirea uterului, garanteaza intr-o mare masura faptul ca organismul feminin e pregatit sa sustina sarcina. Metodele in vitro sunt destinate problemelor, provocarilor aparute, trompe uterine blocate, numar redus de spermatozoizi sau calitatea slaba a ovocitelor.

Rata de succes in cazul conceptiei se imbunatateste daca sunt folosite ambele variante-calitatea embrionilor e mult imbunatatita, se reduc si riscurile genetice asociate cu procedurile complexe.

Prin intelegerea ambelor metode, proceduri cuplurile pot sa abordeze tratamentele pentru fertilitate cu mai multa claritate, isi seteaza asteptari realistice si iau decizii informate de fiecare data, reducand la minim riscurile si optimizand sanatatea reproductiva.